DECIZIE ŞOCANTĂ A MAGISTRAŢILOR Un bărbat din Alba a primit doar 4 ani de închisoare după ce și-a ucis soția pentru că „nu era bună gospodină”.
Potrivit Monitorul de Cluj, Aurel Ruginosu, un bărbat de 59 de ani din satul Reciu, comuna Gârbova, judeţul Alba, şi-a omorât soţia în bătaie la mijlocul lunii octombrie 2016.
Potrivit procurorilor, ”pe fondul unui conflict spontan”, inculpatul i-a aplicat victimei, în curte şi în casă, mai multe lovituri cu obiecte contondente, cauzându-i hemoragii interne şi externe consecutiv, care au dus la deces.
Unul dintre poliţiştii care a efectuat cercetarea penală a povestit, la vremea respectivă, că bărbatul ”a bătut-o zdravăn cu pumnii în curte”, fapt confirmat şi de vecinii care au auzit-o urlând, iar după ce a văzut ”că nu mai poate sta în picioare”, a dus-o ”în pat şi acolo a lovit-o cu cârligul de la sobă”.
Acesta a plecat apoi în altă cameră, iar noaptea, în urma loviturilor puternice peste faţă, abdomen, spate, mâini şi picioare, femeia a decedat.
Bărbatul a observat că şi-a omorât nevasta abia a doua zi dimineaţa şi l-a sunat imediat pe unul dintre copiii lor căruia i-a spus că maică-sa a murit şi trebuie să-i cumpere sicriu, lucru pe care l-au şi făcut.
Infracţiunea a fost descoperită după ce medicul legist, care a bănuit că ceva nu este în regulă, a refuzat să-i elibereze certificat de deces şi a sunat la Poliţie.
Pentru această faptă inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Alba la pedeapsa de patru ani, patru luni şi 20 de zile de închisoare, durată din care se va scădea cele şase luni pe care le-a petrecut în arest, deși infracţiunea de omor prevăzută de articolul 188 Cod penal se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar potrivit articolului 199 aliniat 1, dacă faptele prevăzute în art. 188 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.
Instanţa a reținut însă în favoarea inculpatului frustrarea şi furia acumulate „cu o persoană care, dincolo de faptul că era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodăreşti”.
sursa INFO