OFICIAL Guvernul a stabilit ca în data de 11 iunie 2017 să aibă loc organizarea scrutinului local parţial pentru alegerea primarului în 49 de localităţi. Funcția de primar a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situaţiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului sau aplicării unei pedepse privative de libertate, potrivit unui comunicat oficial.
Alegerile parţiale vor fi organizate în cinci municipii – Moineşti, judeţul Bacău, Craiova, judeţul Dolj, Târgu Jiu, judeţul Gorj, Lupeni, judeţul Hunedoara, Roman, judeţul Neamţ, nouă oraşe – Râşnov, Lehliu Gară, Amara, Fierbinţi-Târg, Ţăndărei, Ulmeni, Baia Sprie, Buşteni, Băicoi şi în 35 de comune.
Executivul precizează că, în cazul unor alegeri locale parţiale, data desfăşurării acestora se stabileşte cu cel puţin 35 de zile înaintea votării, potrivit prevederilor legale.
De asemenea, odată cu data alegerilor, Guvernul a stabilit, prin hotărâre, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale.
În județul Maramureș se vor organiza alegeri parțiale în orașele Baia Sprie și Ulmeni. La Ulmeni cetățenii vor fi chemați la urne pentru a a-l alege pe urmașul lui Lucian Morar, primar în două mandate și câștigător al alegerilor din iunie, 2016. Morar, reprezentant al PMP, a candidat și pentru Consiliul Județean, unde a fost cap de listă. În termenii legali, el a renunțat la funcția de primar ales, preferând-o pe cea de consilier. După câteva manevre politice, cu sprijinul PSD, Morar a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean.
În Baia Sprie, funcția a rămas vacantă după ce Dorin Pașca, primarul reales în 2016, a pierdut procesele intentate de ANI, care l-a acuzat de incompatibilitate. Ultima instanță de judecată a menținut decizia ANI, astfel că mandatul primarului a încetat în urma unui ordin emis de prefectul județului.
Până în prezent și-au anunțat intenția de a candida mai mulți reprezentanți ai partidelor politice, dar și independenți. Rămâne să vedem pe cine vor mandata partidele să intre în competiție, până atunci vorbim doar de simple speculații. Oricum, se anunță o luptă strânsă între candidații PSD, PNL și UDMR.
E de așteptat ca social-democrații să utilizeze toate resursele de care dispun pentru a cuceri un oraș pe care nu l-au deținut niciodată. Având în vedere că ei conduc majoritatea primăriilor din județ, Consiliul Județean și Guvernul României, s-ar părea că de data asta au șanse mai mari. Rămâne de văzut cu ce candidat se vor prezenta la start, pentru că până acum n-au prea fost inspirați la acest capitol.
PNL va merge cel mai probabil cu fostul senator Ioan Corodan, care și-a mai încercat norocul altădată, dar n-a câștigat primăria. Să se fi schimbat între timp opțiunile de vot ale cetățenilor din Baia Sprie? Greu de crezut. Aici trebuie să luăm în calcul și divergențele din cadrul PNL, foștii democrați nefiind de acord cu această propunere. Corodan și liberalii se bazează pe influența fostului primar asupra cetățenilor dar, de regulă, lucrurile se schimbă după ce persoana cade din funcție.
Va fi interesant de urmărit și candidatul UDMR, cotat cu șanse reale să câștige primăria pe fondul slabei prestații la nivelul orașului a celorlalte formațiuni. Cine știe dacă nu va intra în bătălie un candidat independent credibil, care să răstoarne toate socotelile partidelor.
Grigore Ciascai