OPINIE SANCȚIONATĂ Un timișorean a fost amendat cu 900 de lei (90% din valoarea maximă a amenzii posibile) pentru că, într-o postare pe Facebook i-a făcut „nesimțiți” pe polițiștii locali care și-au parcat, ieri, mașinile pe trotuar.
Corneliu Vaida a fost invitat la sediul Poliției Locale Timișoara, unde a fost sancționat pentru opinia exprimată pe cunoscuta rețea de socializare.
Revoluționarul Corneliu Vaida, cunoscut reprzentant al societăţii civile din Timişoara, a fost amendat cu 900 de lei de Poliţia Locală, pentru o postare pe Facebook.
Iată ce a scris:
„Miliţiene Cojan (n.r. pensionat din rândurile IPJ Timiș, Dorel Cojan este şeful Poliţiei Locale), tu şi adunătura ta de nesimţiţi, ce-ai fi să vă auto-amendaţi?”.
Vaida a postat o fotografie în care două mașini ale Poliției Locale sunt parcate față în față, pe trotuar, astfel că pietonii nu au mai putut circula prin zonă.
Sursă info și foto.