VERNISAJ LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ În data de 12 aprilie, la ora 12.30 la Secția pentru copii a Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” a avut loc vernisajul expoziției de artă plastică ”Orizonturi locale” cuprinsă în proiectul național cultural-artistic cu același titlu.
Coordonatori ai proiectului sunt: Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” Baia Mare, reprezentată de director, prof. Mihai Bolos, alături de echipa de proiect formată din prof. înv primar Muresan Anca și Coman Maria, Școala Primară Internațională , reprezentată de manager, prof. Zah Flavia, director, prof. Petrescu Claudia alături de echipa de proiect formată din prof. înv primar Roatis Alina și Pașca Gabriela și Palatul Copiilor Baia Mare, reprezentată de director prof. Ion Iuga, și prof. dr. Mihaela Ganța.
Tema acestei ediții este ,,JOCUL” și cuprinde următoarele secțiuni: Grafică, Compoziții literare, Pictură, Colaje, Modelaj, Lucrări colective, Lego. Au luat cuvântul adresând mulțumiri și felicitări tututror celor implicați: inspector de specialitate Natalia Fornvald, inspector Onorica Dorca, director profesor Mihai Boloș, profesor Mihaela Ganța, manager Flavia Zah, director Claudia Petrescu, artist plastic Ioan Marchiș și director adjunct de specialitate Simona Gabor din partea Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu”.
Au fost prezenți peste 100 de elevi de la Școala Internatională, Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” și alte școli participante la acest proiect, împreună cu părinți, cadre didactice, prieteni. Activitatea s-a încheiat cu câteva cântece despre copilărie și joc.
Expoziția care cuprinde câteva sute de lucrări, este găzduită de Biblioteca Județeană până în data de 2 mai.