„E SISTEMUL AMERICAN” Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a oferit marți seara detalii privind introducerea unui impozit pe gospodării în locul cotei unice, anunțată de surse din Ministerului Finantelor. „Este sistemul american”, a spus Lia Olguța Vasilescu, precizând că oamenii vor putea să își deducă cheltuielile făcute, cum ar fi, spre exemplu, cele cu meditațiile pentru copii.
Despre introducerea unui impozit pe gospodării în locul cotei unice, anunțată de surse din Ministerului Finanțelor, Lia Olguţa Vasilescu a punctat că „este sistemul american”. Oamenii vor putea să își deducă cheltuielile făcute, cum ar fi, spre exemplu, cele cu meditațiile pentru copii.
„E foarte simplu. E sistemul american, dacă vreți. Dacă vor citi programul de guvernare vor înțelege. Ca să scoți din economia neagră toți banii posibili. De unde încasăm ca să mărim salariile…păi o să fiscalizam totul. Dacă dumneavoastră veți avea posibilitatea să duceți copilul la școala de balet și ați putea să deduceți cheltuiala. O să cereți chitanță. Veți ajunge la un moment dat să cereți de peste tot facturi și bonuri. Vă duceți copilul la meditație şi cereți chitanță”, a explicat ministrul Muncii.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la începutul şedinţei grupurilor reunite PSD-ALDE, că proiectul legii salarizării unitare nu va mai fi depus la Parlament în cursul acestei zile, deoarece doreşte să fie consultat de toţi parlamentarii şi „să-şi mai dea lumea cu părerea”.
Una din prevederile intens comentate a fost înlocuirea tichetelor de masă cu indemnizaţii de hrană anuale, la nivelul a două salarii de bază minime brute, excepţie făcând personalul din apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
Citește articolul integral, AICI.
Sursă foto.