Acasăsinucidere maramuresMITING DE AMPLOARE - Zeci de mii de persoane au ieşit pe...

MITING DE AMPLOARE – Zeci de mii de persoane au ieşit pe străzile Budapestei în semn de susţinere a unei universităţi înfiinţate de Soros

spot_img

DISTRIBUIȚI

MITING DE AMPLOARE Aproximativ 70.000 de persoane au manifestat la Budapesta în semn de susţinere faţă de o universitate înfiinţată de miliardarul american George Soros, considerată o ţintă a politicilor ”iliberale” ale premierului populist ungar Viktor Orban.

MITING DE AMPLOARE Soros, originar din Ungaria, a înfiinţat Universitatea Central Europeană (CEU) în 1991, scrie News.

Amendamente la legea educaţiei superioare ungare adoptate săptămâna aceasta pot conduce la închiderea sau mutarea instituţiei.

Legea cere CEU să-şi schimbe numele şi să deschidă un campus în Statele Unite.

Participanţii la miting s-au adunat în faţa Parlamentului, duminică. EI îi cer preşedintelui Janos Ader să se opună prin veto acestei legislaţii.

CEU este acreditată în statul american New York şi în Ungaria, iar studenţii pot absolvi în ambele ţări. Universitatea are în prezent peste 1.400 de studenţi din 108 ţări.

citeşte şi DUMINICA FLORIILOR – Praznic, hirotonire şi procesiune la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime”din Baia Mare (FOTO)

Planurile lui Orban cu privire la un ”stat ileberal” sunt în contracţie cu idealul ”societăţii deschise” a lui Soros.

sursa INFO şi FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA