JAF COLOSAL LA FAN COURIER Lovitură de proporții, în noaptea precedentă, la sediul Fan Courier de lângă Aeroportul Timişoara. Hoții au sustras un seif în care se afla o sumă importantă de bani, acţionând cel mai probabil la pont, informează voceatimisului.ro.
„În cursul nopții, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-o societate comercială, iar din interior ar fi sustras un seif în care se aflau 600.000 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în acest moment polițiștii efectuează cercetări în vedere identificării autorilor și tragerii acestora la răspundere penală”, a declarat Ancuța Morariu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș, pentru STIRIPESURSE.RO.
Nu este prima dată când cei de la Fan Courier sunt prădaţi în apropierea unor sărbători. Potrivit sursei citate, cei care au sustras seiful au fost profesioniști, întrucât au avut nevoie de doar patru minute pentru a acționa și pentru a se face nevăzuți.
Sursă info.
Sursă foto.