ȘI ÎN MARAMUREȘ Grup Infracțional format din 28 români, specializați în furtul din camioane, destructurat de polițiști. Din informațiile polițiștilor, grupul acționa în mai multe țări de pe teritoriul Uniunii Europene. Doar în Franța, aceștia au furat produse cosmetice de peste 3,5 milioane de euro din camioane aflate în parcări.
Grupul infracțional a fost destructurat în urma unei acțiuni ample a polițiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale, ai Direcției Operațiuni Speciale, a polițiștilor maramureșeni.
Sub coordonarea DIICOT, s-au efectuat 46 de percheziții în 7 județe din România și în capitală și au fost puse în aplicare 14 mandate europene de arestare.
„Astăzi, 5 aprilie a.c., poliţiştii Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române și cei ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureș au efectuat 46 de percheziţii domiciliare pe raza județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Prahova, Brăila, Timiș, Bihor, Satu Mare și în municipiul București, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală și ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș. Activitățile s-au desfășurat în cadrul a două cereri de comisii rogatorii internaționale, emise de autoritățile franceze, care vizează o grupare infracțională organizată, formată din 28 de cetățeni români”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul Poliției Române.
Cei 28 de membri ai grupului infracțional ar fi comis mai multe furturi din camioane în perioada 2015-2017. Aceștia ar fi cauzat un prejudiciu de peste 3 milioane de euro numai pe teritoriul Franței, polițiștii urmând să stabilească valoarea prejudiciului pe care aceștia l-au cauzat și în alte țări europene precum Germania, Belgia, Olanda, Italia și Polonia.
În urma perchezițiilor, polițiștii au găsit mai multe parfumuri, produse electronice, telefoane mobile și documente pe care hoții le-ar fi sustras din camioane.
În ultimele zile, alți 7 membri ai grupării infracționale au fost arestați în Franța, Germania, Italia și Belgia.
Conform comunicatului, la activități au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bistrița – Năsăud, Prahova, Brăila, Timiș, Bihor și Satu Mare, precum și reprezentanți ai Jandarmeriei Naționale Franceze, ai Oficiului de Luptă contra Delincvenței Itinerante și un magistrat francez. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Europol și Eurojust.
ActualMM