AZI SE DĂ SENTINȚA Elena Udrea află astăzi dacă va fi condamnată în Dosarul „Gala Bute”. Sentința trebuia să fie anunțată încă de pe 13 martie, dar judecătorii ICCJ au prelungit emoțiile fostului ministru al Turismului și au au amânat pentru data de 28 martie pronunțarea. Procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru Elena Udrea, cercetată în acest dosar pentru abuz în serviciu, luare de mită și tentativă de folosire de acte false pentru a obține fonduri europene. Riscă o pedeapsă maximă cu executare de peste 14 ani, dacă va fi găsită vinovată pentru toate faptele.
În Dosarul Gala Bute, Elena Udrea este acuzată de procurori de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Cum anchetatorii au cerut judecătorilor de la Înalte Curtea să acorde pedeapsa maximă pentru aceste fapte, fostul ministru riscă să petreacă 14 ani și opt luni de închisoare, asta dacă va fi condamnată pentru toate cele trei acuzații.
Decizia nu va fi definitivă, așa că Udrea o poate contesta fără să fie nevoită să intre după gratii.
Mai exact, pedeapsa Elenei Udrea va fi formată din condamnarea cea mai grea, care este cea pentru fapta de luare de mită. Codul Penal acordă maximum zece ani de închisoare pentru această infracțiune. La această condamnare se contopesc restul de două eventuale pedepse pentru abuz în serviciu și tentativă folosire de documente false pentru obținere de fonduri europene. Prima infracțiune se pedepsește cu un maximum de șapte ani, iar a doua tot cu maximum șapte ani.
Sursă info.
Sursă foto.