AcasăActualitateSocialSTUDIU NAȚIONAL – Numărul bacteriilor dintr-o bucătărie, cu 200% mai mare decât...

STUDIU NAȚIONAL – Numărul bacteriilor dintr-o bucătărie, cu 200% mai mare decât în baie

spot_img

DISTRIBUIȚI

STUDIU NAȚIONAL  Vasul de toaletă este considerat locul din casă cu cei mai mulţi germeni, urmat de buretele de bucătărie, podea, tocătoare, chiuvetă, blat de bucătărie şi frigider arată un studiu naţional, realizat împreună cu Societatea Română de Pediatrie, dar cercetări internaţionale atenţionează că numărul bacteriilor dintr-o bucătărie obişnuită poate fi de 100.000 de ori mai mare decât în baie, iar pe tocătorul de bucătărie există o acumulare de bacterii cu 200 la sută mai mare decât pe vasul de toaletă.

Peste 70 la sută dintre femeile din România cred că, pentru a preveni îmbolnăvirea familiei, este foarte important ca, pentru curăţenia de rutină a casei să fie folosite şi produse de curăţat care omoară bacteriile, arată un studiu Ivox realizat de către brandul Dettol, în parteneriat cu Societatea Română de Pediatrie, la care au participat 784 de femei, mămici de copii cu vârste între 0 şi 16 ani, în perioada 25-30 ianuarie 2017, potrivit News.ro.

Studiul „Cum îşi curăţă românii casele” a investigat comportamentul femeilor din România cu privire la rutina de curăţenie a casei şi a evaluat nivelul de cunoştinţe cu privire la bacteriile existente în locuinţe şi posibilele surse de infecţie din casă.

Majoritatea femeilor (90 la sută) care au participat la studiu cunosc faptul că pe suprafeţele din casă se găsesc germeni periculoşi, precum Salmonella, E. coli, stafilococi, streptococi, ciuperci, giardia, virusuri (inclusiv de răceală şi gripă), care pot afecta sever sănătatatea familiei, în special pe cea a copiilor, care au o imunitate mai scăzută.

O proporţie majoritară dintre participantele la studiu cunosc şi modul corect în care aceşti germeni se pot răspândi în casă: opt din zece au susţinut că microbii se răspândesc prin contact direct cu suprafeţele sau prin aer, şase din zece au declarat că germenii se pot răspândi şi prin contactul cu animalele, muşcături sau zgârieturi, iar şapte din zece cred că microbii pot fi contractaţi prin consumul de alimente sau apă contaminate.

Aproape o treime dintre femei (32 la sută) au declarat că virusurile sunt microbii cei mai greu de controlat, întrucât supravieţuiesc şi câteva zile în casă, arată realizatorii studiului.

Citește articolul integral, AICI.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA