COMUNICAT DE PRESĂ Ca urmare a sesizărilor apărute în mediul online cu privire la modul de funcționare a Serviciului de Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, aflat în subordinea Instituției Prefectului – Judeţul Maramureş, în urma verificărilor realizate s-a constatat faptul că la toate ghișeele de preluare a dosarelor se lucrează la capacitate maximă și doar pe baza programărilor online, ceea ce a crescut numărul procesărilor de dosare la un număr total de peste 400 de dosare zilnic și eliminând total cozile și aglomerația de la sediul serviciului situat în Baia Mare, Aleea Școlii nr. 1.
În ceea privește programul de lucru, acesta este conform legii, zilnic între orele 8:30 și 16:30, joia programul fiind extins, iar documentele sunt preluate până la ora 18:30, tocmai pentru a permite tuturor cetățenilor accesul la serviciile instituției.
Întreaga activitate cu publicul a serviciului SPCRPCIVMM se desfășoară la parterul clădirii, astfel încât persoanele în vârstă sau cu handicap au accesul neîngrădit la serviciile solicitate.
În cursul zilei de 16 martie 2017, programul de validare a certificatelor de înmatriculare a avut o sincopă de aproximativ 20 de minute, în care acesta nu a putut fi utilizat, iar la ghișeul de eliberări pentru moment s-a creat aglomerație, dar situația a fost remediată într-un timp rezonabil.
Instituția Prefectului nu poate răspunde în fața persoanelor care se prezintă la ghișee cu dosare incomplete sau fără documentele necesare eliberării unor acte. Toate procedurile și documentele necesare sunt evidențiate atât online, cât și la sediul serviciului.
S-a confirmat lipsa ecusoanelor personalului de la ghișeu și s-au luat măsuri urgente pentru a remedia acest aspect, toți cetățenii având dreptul de a cunoaște numele persoanei care gestionează cererea și dosarele depuse în cadrul serviciului public menționat.
Ne dorim o mai bună funcționare a serviciului, dar având în vedere un volum extrem de ridicat de dosare în această perioadă comparativ cu lunile anterioare, personalul angajat fiind limitat la cel existent, este nevoie de înțelegere și discernământ de ambele părți. Avem convingerea că un serviciu de calitate se poate asigura doar într-un mediu adecvat de muncă.
Invităm toți cetățenii să se programeze online la adresa http://prefecturamaramures.ro/programari și să se informeze înainte de a se deplasa la Serviciul de Înmatriculări cu privire la actele necesare la dosar: http://www.prefecturamaramures.ro/inmatriculari-auto/.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș