DOSARE PENALE ÎN BAIA MARE Polițiștii de la Biroul Rutier Baia Mare au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 27 ani Baia Mare care conducea un autovehicul pe b-dul Unirii.
Deoarece polițiștilor li s-a părut ceva suspect la modul în care era condus autovehiculul acesta a fost oprit pe strada George Coșbuc din Baia Mare.
Cel de la volan a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile engleze. Cum șoferul prezenta halenă alcoolice, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul înregistrat fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spitalul Județean Baia Mare unde i-au fost recoltate probe de sânge.
Totodată pe numele lui a fost întocmit dosar de urmărire penală.
Un alt șofer în vârstă de 30 ani din Cavnic a fost oprit în trafic tot în Baia Mare. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Franța, însă nu poseda permis de conducere. Si pe numele lui a fost întocmit dosar penal.
Sursă info: Vasile Dale