VALEA VIŞEULUI Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului au depistat şi reţinut un cetăţean român care încerca să introducă ilegal în ţară 7.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
VALEA VIŞEULUI În seara zilei de 8 martie, un echipaj al poliţiei de frontieră de la Sectorul PF Valea Vişeului, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat cu ajutorul aparaturii din dotare, două persoane care se deplasau de la linia de frontieră către interiorul ţării, transportând colete voluminoase.
Imediat, poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, moment in care cele doua persoane au fugit spre interiorul ţării.
În urma acţiunii a fost reţinut cetăţeanul român Ioan C., în vârstă de 22 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a procedat la cercetarea terenului, fiind astfel descoperite, în zona respectivă şi într-un imobil izolat aflat pe câmp, 15 colete care, împreună cu persoana în cauză, au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii ţigărilor a rezultat cantitatea de 7.000 pachete țigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 63.700 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
Informaţii furnizate de ITF Sighetu Marmaţiei