N-AU AVUT NOROC Un șofer a surprins cu o cameră de bord doi indivizi în timp ce încercau să spargă autoturismul unui bistrițean, parcat pe strada Dimitrie Cantemir din Cluj-Napoca. Incidentul a avut loc marți dimineața, în jurul orei 10:00.
Potrivit Știrile Pro Tv, cei doi indivizi au fost surprinși chiar înainte de a sparge autoturismul. Proprietarul autoturismului a intrat într-o clădire pentru 20 de minute, pentru a-și achita o factură.
Când a ieșit din clădire, proprietarul și-a găsit mașina vandalizată, cu unul dintre geamuri spart și laptopul care se afla pe bancheta din spate dispărut. Șoferul care i-a surprins pe hoți fără să vrea, cu camera de bord, se învârtea pe strada în cauză, în căutarea unui loc de parcare, scrie Bistrițeanul.ro.
Deocamdată polițiștii încă nu i-au identificat pe făptași, însă este o chestiune de ore până când aceștia vor fi prinși. Poliția are deja un cerc de suspecți. Proprietarul autoturismului, originar din localitatea Anieș, a cerut inclusiv ajutorul prietenilor virtuali în încercarea de a-i identifica pe făptași.
Explicație video: la minutul 2:50 poate fi observat un individ în blugi și geacă crem, care stătea de șase, iar câteva secunde mai târziu poate fi observat al doilea hoț, cu pantaloni albi și haină neagră, stând lângă autoturismul pe care încerca să îl spargă.
Sursă info și foto.