PREVIZIUNI SUMBRE Specialiştii biologi prevăd un viitor sumbru pentru fauna de pe Pământ. Aceştia au anunţat, în cadrul unei conferinţe susţinute la Vatican, că până la sfârşitul acestui secol, planeta va pierde între 20 şi 40% din biodiversitatea sa.
PREVIZIUNI SUMBRE Aceste procente se traduc în dispariţia a aproape jumătate dintre speciile existente pe pământ până în anul 2100, notează Gândul.
Estimările au fost făcute publice înainte de startul unei conferinţe referitoare la extincţia în masă desfăşurată la Vatican. Subiectul principal al conferinţei este acela al stopării dispariţiei animalelor de pe Terra.
Cifrele dezastruoase se regăsesc în statisticile Grupului interguvernamental de experţi în schimbările climatice şi vizează atât dispariţia animalelor, cât şi a unor plante extrem de importante pentru viaţa fiinţelor umane, reprezentând surse de hrană.
De asemenea, în pericol sunt şi grupuri de organisme de care depinde obţinerea de medicamente, ecosistemul, purificarea aerului, absorbţia dioxidului de carbon şi alte procese implicate în susţinerea vieţii pe Pământ.
Avertismentul a fost luat în seamă şi de Papa Francisc, acesta afirmând că această criză a mediului înconjurător trebuie să devină o preocupare urgentă a Bisericii Catolice.
Anunţul biologilor a stârnit şi declaraţii controversate, cum ar fi cele referitoare la ţinerea sub control a numărului de locuitori ai Pământului, prin controlul naşterilor. ONU estimează că populaţia Terrei va ajunge, de la 7,4 miliarde de locuitori la nu mai puţin de 11,2 miliarde până la finalul secolului 21, cea mai mare creştere urmând să fie înregistrată în Africa. Acest fapt va conduce, potrivit unora, la colapsul societăţii şi la supravieţuirea a doar câtorva sute de oameni.
sursa INFO
sursa FOTO