AcasăActualitateSocialAJUTOR DE DECES - Cuantumul acestuia a crescut cu câteva sute...

AJUTOR DE DECES – Cuantumul acestuia a crescut cu câteva sute de lei în 2017

spot_img

DISTRIBUIȚI

AJUTOR DE DECES  Cuantumul ajutorului de deces a fost majorat cu câteva sute de lei, conform unui act normativ ce a intrat astăzi în vigoare. Acest beneficiu este un drept de asigurare socială ce se acordă, conform Legii pensiilor, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceştia. Suma de bani respectivă se primește în termen de 24 de ore, la cererea persoanei interesate, pe baza anumitor documente justificative.

Cuantumul ajutorului de deces a crescut, potrivit prevederilor Legii nr. 7/2017 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, cu câteva sute de lei. Conform acesteia, pentru decesul asiguraților sau pensionarilor se acordă, începând din acest an, suma de 3.131 de lei, iar pentru membrii de familie ai acestora se acordă suma de 1.566 de lei.

Până acum, valoarea cuantumului ajutorului de deces era cea aplicabilă încă de anul trecut. Astfel, la decesul asiguratului sau pensionarului se acorda suma de 2.681 de lei, în timp ce pentru un membru de familie se acorda 1.341 de lei.

Cine beneficiază de ajutorul de deces

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, persoana care va primi acest drept poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. În momentul de față, valoarea ajutorului este, așa cum am scris mai sus, de 3.131 de lei.

Dacă este vorba despre decesul unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar, cel care primește ajutorul este asiguratul sau pensionarul, rudă cu persoana decedată. În acest caz, suma de bani primită reprezintă jumătate din cuantumul precizat mai sus, adică 1.566 de lei. Legea pensiilor explică ce se înțelege prin membru de familie:

  • soţul;
  • copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate;
  • părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi.

Notă: Pentru a primi acești bani, solicitantul nu trebuie să fi realizat un anumit stagiu de cotizare.

0-91907-certificatdeces

De unde obții ajutorul de deces

Deși ajutorul se suportă din bugetul asigurărilor sociale, plata se face de către angajator, în cazul decesului următorilor asigurați (sau al unui membru de familie al acestora):

  • persoane care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldaţi şi gradaţi voluntari;
  • funcţionari publici;
  • cadre militare în activitate, soldaţi şi gradaţi voluntari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
  • persoane care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe, precum și din contracte/convenții încheiate potrivit Codului civil;
  • persoane care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membri cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti;
  • cadre militare trecute în rezervă, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de stat.

Ajutorul se plătește de către instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj în cazul decesului şomerului sau al unui membru de familie al acestuia.

Plata se face de către casa teritorială (sau sectorială) de pensii în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului (sau al unui membru de familie al acestuia) care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de patru ori câştigul salarial mediu brut și este:

  • administrator sau manager care a încheiat contract de administrare ori de management;
  • membru al întreprinderii individuale şi întreprinderii familiale;
  • persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice;
  • angajat în instituţii internaţionale, dacă nu este asiguratul acestora;
  • o persoană care realizează venituri din activităţi profesionale;
  • asigurat în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, precum avocaţii, notarii, personalul clerical sau orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul asigurat.

Acte necesare la obținerea ajutorului de deces

Ajutorul de deces se acordă, după caz, pe baza următoarelor documente, conform informațiilor de pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice:

  • cerere-tip;
  • certificat de deces (original şi copie);
  • act de identitate al solicitantului (original şi copie);
  • acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
  • act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
  • adeverinţa care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârstă cuprinsă intre 18 si 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii (original).

Notă: Cererea pentru acordarea ajutorului de deces (împreună cu documentele enumerate) se depune la sediul plătitorilor acestui drept de asigurări sociale.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA