AcasăAlteleEconomicSUSŢINERE FINANCIARĂ - Bani pentru crescătorii de animale, sub formă de ajutoare...

SUSŢINERE FINANCIARĂ – Bani pentru crescătorii de animale, sub formă de ajutoare naţionale şi scheme de sprijin

spot_img

DISTRIBUIȚI

SUSŢINERE FINANCIARĂ Guvernul a aprobat plafoanele alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii şi schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic şi a stabilit cuantumul acestora pentru anul de plată 2016, acestea fiind mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli care se aplică în perioada 2015-2020.

SUSŢINERE FINANCIARĂ Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt fermieri, persoane fizice şi juridice, care deţin teren şi animale, cooperative agricole, grupuri de producători care desfăşoară activităţi agricole.

”Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic se acordă fermierilor din sectoarele care au beneficiat de plăţi naţionale directe complementare în anul 2013, în aceleaşi condiţii specifice în care au fost plătite aceste ajutoare.

Vor beneficia de acest sprijin financiar fermieri, persoane fizice şi juridice, care deţin teren şi animale, cooperative agricole, grupuri de producători care desfăşoară activităţi agricole”, precizează Guvernul într-un comunicat de presă, preluat de News.ro.

Plafonul pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic pentru speciile bovine şi ovine/caprine care se acordă pentru anul 2016 este în valoare de 189,6 milioane euro, echivalent cu 844,5 milioane lei.

Din plafonul total, suma de 25,9 milioane euro este pentru producătorii de lapte de vacă, 109 milioane euro pentru producţia de carne de vită, iar 54,7 milioane euro pentru crescătorii de ovine şi caprine.

Din schemele de sprijin în sectorul zootehnic, suma de 1,4 milioane euro este alocată pentru crescătorii de bivoliţe de lapte, 28 milioane euro pentru crescătorii de ovine şi caprine, 11 milioane euro pentru proprietarii de taurine din rase de carne şi metişii acestora, iar 81,5 milioane euro pentru fermierii care deţin vaci de lapte.

Ajutoarele se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii pe anul 2017.

Plăţile pentru schemele de ajutoare naţionale tranzitorii şi sprijin cuplat în sectorul zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016.

Instituţia publică responsabilă cu implementarea acestor măsuri este Ministerul Agriculturii.

Procedurile referitoare la primirea cererilor de plată, verificarea administrativă şi în teren, autorizarea şi efectuarea plăţilor se realizează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

sursa INFO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA