Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, poliție de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au executat, în sistem integrat, pe raza unităților administrativ-teritoriale 52 de misiuni. Cele 135 de efective angrenate au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, paza locațiilor de carantinare, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au venit în țară, identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de izolare la domiciliu, verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a restricțiilor impuse după declararea stării de urgență au fost angrenate. Au fost introduse în carantină instituționalizată 15 persoane care au intrat în țară din state aflate în zona roșie de risc. Pentru executarea misiunilor au fost utilizate 27 mijloace de mobilitate.
Au fost verificate cu privire la respectare măsurii de izolare la domiciliu peste 330 de persoane. Pentru nerespectarea prevederilor legale au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 161290 lei. Pe perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional 83 de persoane care nu au respectat interzicerea deplasării în afara locuinței/gospodăriei, în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr.3/2020.
Conform datelor centralizate în județ sunt 17 locații de carantinare. În izolare la domiciliu se află 78 de persoane, statistică ce include și membri familiei. Sunt în carantină 390 de cetățeni veniți în țară din state aflate în zona roșie și care în conformitate cu procedurile stabilite au intrat în carantină instituționalizată. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte prevederile ordonanțelor militare, măsurile stabilite de autorități în această perioadă, regulile de distanțare socială/fizică și măsurile de igienă recomandate de către specialiști. Vă reamintim că toate informațiile cu privire la persoanele infectate cu COVID-19, starea lor de sănătate și numărul de teste se comunică la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.
Informații furnizate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență