MESAJUL MEU ANTIDROG Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş, lansează la nivel judeţean, în data de 15 februarie, ediţia a XIV–a a concursului „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel… fără droguri!”.
„Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA.
Ediţia a XIV–a a concursului se derulează în intervalul februarie – iulie 2017, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.
Având ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.
Secţiunile ediţiei a XIV-a sunt: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen şi fotografie), film scurt metraj, spot, sport (la nivel judeţean), iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.
Beneficiarii direcţi ai concursului sunt tineri din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu).
Lansarea se va realiza printr-o conferinţă de presă susţinută în data de 15 februarie, la ora 11.00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare. La conferinţă vor participa specialişti din partea CPECA Maramureş şi reprezentanţi ai ISJ Maramureş.
Informații furnizate de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș