STARE DE URGENȚĂ ÎN CALIFORNIA Guvernatorul Californiei a decretat stare de urgenţă în trei comitate din nordul statului, din cauza pericolului reprezentat de barajul Oroville, din care riscă să cedeze o parte. Starea de urgenţă vizează comitatele Butte, Sutter şi Yuba.
STARE DE URGENȚĂ ÎN CALIFORNIA “Statul alocă tot personalul şi resursele necesare pentru a se ocupa de această situaţie gravă. Sunt în contact cu personalul de intervenţie în situaţii de urgenţă care s-a ocupat de situaţia din Oroville pe tot parcursul weekendului şi este clar că circumstanţele sunt complexe şi se schimbă rapid”, a precizat guvernatorul Jerry Brown.
Cel mai înalt baraj din Statele Unite, Oroville Dam, s-ar putea prăbuşi în orice clipă, din cauza ploilor abundente, motiv pentru care autorităţile au ordonat evacuarea a 130.000 de oameni din nordul Californiei.
„Mai bine să fiu în siguranţă, decât să îmi pară rău. Prefer să mut oamenii într-un loc sigur”, a declarat şeriful Kony Honea, conform CNN News.
Este vorba despre cei 16.000 de locuitori ai oraşului Oroville, aflat la 105 kilometri nord de Sacramento, dar şi despre oamenii din localităţile Gridley, Live Oak, Marysville, Wheat Lans, Yuba City, Plumas Lake şi Oivehurst.
https://www.youtube.com/watch?v=yF3j82YEsTo
Nivelul apei din lacul de acumulare a crescut din cauza ploilor abundente şi ninsorii din California, după ani de secetă severă.