A PROVOCAT O TRAGEDIE Un băiețel de doar 12 ani a fost lovit de un autocar din cauza propriei neatenții. Acesta era pe role, chiar pe marginea drumului. Șoferul care conducea autocarul nu a mai putut evita impactul.
O plimbare pe role s-a transformat într-un accident nefericit pentru un băiețel de 12 ani. Acesta se afla pe marginea drumului, într-o curbă periculoasă din localitatea Crainimăt.
Din nefericire, micuțul s-a dezechilibrat chiar în momentul în care pe șosea trecea un autocar, iar șoferul l-a văzut, dar a fost prea târziu pentru a evita impactul – susține acesta, conform Bistrițeanul.ro.
Autocarul este înmatriculat în Suceava și circula pe ruta Băile Felix – Cluj – Rădăuți.
La fața locului a intervenit un echipaj de Terapie Mobilă SMURD, iar copilul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
„Un bărbat de 40 de ani din Suceava, în timp ce conducea un autocar pe drumul european E58 pe raza localității Crainimăt, pe ruta Dej-Bistrița, a surprins și accidentat un minor de 12 ani din Crainimăt care era angajat în traversarea neregulamentară a drumului. Minorul a fost transportat la spital. Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro agent de poliție Diana Pintea.
„Copilul a fost preluat de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, stabilizat și transportat la spital. La prima evaluare, nu prezenta leziuni care să îi pună viața în pericol. A suferit leziuni și traumatisme în urma accidentului, iar acum se află la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea investigațiilor medicale”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt a ISU BN, plt. maj. Marius Rus.
Sursă info și foto.