DOLIU ÎN SPORT Primul român campion mondial la lupte a decedat. Valeriu Bularca, campion mondial la lupte greco-romane şi primul român medaliat la CM, a încetat din viață la vârsta de 85 de ani.
Născut la 14 februarie 1931, la Întorsura Buzăului, Bularca a început să practice luptele greco-române la Steagu Roşu Braşov, sub îndrumarea antrenorului Ion Mureşan, după care s-a transferat la Clubul Sportiv Şcolar Dinamo Braşov. A fost de şase ori campion naţional, între 1957 şi 1964.
În 6 iunie 1961, Valeriu Bularca a intrat în istoria sportului românesc, devenind primul român campion mondial de seniori la lupte greco-române, la Yokohama, în Japonia, după ce s-a impus la categoria 73 de kilograme.
În 1964, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Valeriu Bularca a câştigat medalia de argint, la categoria 70 de kilograme. El a mai fost medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de la Budapesta, din 1958, tot la categoria 73 de kilograme. Aceasta a fost prima medalie cucerită de un român la CM.
După retragerea din activitatea competiţională, el a devenit antrenor de lupte la clubul Steagu Roşu Braşov. A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului.
Sursă info.
Sursă foto.