SĂRBĂTOARE A CREȘTINĂTĂȚII Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 2 februarie Întâmpinarea Domnului. Evenimentul care constituie subiectul sărbătorii Întâmpinării Domnului Hristos apare relatat în Evanghelia Sfântului Apostol Luca.

La 40 de zile după naștere, Mântuitorul Iisus Hristos este adus la Templu de Fecioara Maria și de Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii Vechi. În Templu este întâmpinat de dreptul Simeon și de Proorocița Ana. Simeon este descris de Sfântul Luca Evanghelistul ca un om credincios, un drept care respecta rânduielile Legii Vechi.

Când dreptul Simeon a întâmpinat pe Hristos și a luat în brațe pe Pruncul care este trimis de Dumnezeu să se Întrupeze, să se facă om și să devină Mântuitorul lumii, atunci a simțit bucuria împlinirii făgăduințelor făcute de Dumnezeu și a simțit eliberare interioară, duhovnicească ca răsplată a așteptării lui în rugăciune și în preamărirea lui Dumnezeu, și a mulțumit lui Dumnezeu printr-o rugăciune: „Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel”. (Luca 2, 25-26).

Cuvintele Dreptului Simeon sunt de fapt adeverirea împlinirii unei proorocii a proorocului Isaia, care prevestea nașterea mai presus de natură a Mântuitorului. Totodată, Dreptul Simeon a făcut și o proorocie, după cum vedem în continuarea istorisirii de la Sfântul Luca. El prevestește ceea ce avea să se întâmple cu Maica Domnului, ce avea să treacă prin sufletul ei atunci când Mântuitorul avea să pătimească pentru noi.

”Prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi”, spune Sfântul Luca despre Dreptul Simeon că a rostit către Maica Domnului, prevestind patimile ce avea să le îndure acest Prunc și durerea pe care mama sa va trebui să o îndure.

Potrivit tradiției, bătrânul Simeon este unul dintre cei 70 de înțelepți care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului.

Se spune că, atunci când trebuia să traducă versetul de la Isaia, capitolul 7, versetul 14, anume ‘Iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu’, s-a îndoit, gândindu-se că este imposibil ca o fecioară să nască, așa că a vrut să șteargă aceste cuvinte și să spună ‘iată femeia va lua în pântece’. Însă îngerul Domnului a intervenit și a făcut o minune, spunându-i să nu fie necredincios. Și pentru că s-a îndoit de aceasta, nu va gusta moartea până ce nu va vedea și va ține în brațele sale pe Cel ce se naște din Fecioară, pe Hristos Domnul.

Astfel, după cum se arată în Viețile Sfinților, el a crezut cele spuse de înger și a așteptat cu dor venirea lui Hristos în lume, ducând o viață dreaptă și fără de prigoană, ferindu-se de tot răul și rugându-se lui Dumnezeu să miluiască lumea.

Această sărbătoare nu se referă doar la Taina Vechiului Testament și la întâlnirea dreptului Simeon cu Mântuitorul lumii, ci ea trimite și la modul și locul unde noi Îl putem întâmpina în mod real pe Dumnezeu, adică în Biserică și în rugăciune.

În ceea ce privește vechimea acestei sărbători, ea nu este foarte mare. Nu o găsim menționată în Constituțiile Apostolice și nici în „Testamentum Domini”. Prima mențiune documentară este cea din memorialul de călătorie al Pelerinei Egeria care ia parte la această sărbătoare în Ierusalim în ani 382 și 384, numind-o „Quadragesemae de ephifania”, întrucât, atunci, la Ierusalim, Nașterea Domnului se serba o dată cu Botezul Domnului.

Întâmpinarea Domnului era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, adică la 14 februarie. De asemenea, de la Sfântul Ioan Gură de Aur avem o omilie la sărbătoarea „curățirii Mariei”. Începând cu anul 494 este sărbătorită și la Roma înlocuind astfel vechea sărbătoarea păgână a lupercariilor închinată zeului Pan, supranumit „Lupercus”.

În Antiohia, a fost serbată în timpul domniei împăratului Iustin I (526), iar generalizarea ei în răsărit s-a făcut în cursul secolului a VI-lea, începând din anul 534, când împăratul Iustinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a serbării Nașterii Domnului).