Moment de “Cascadorii Râsului” realizat de către președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan. Acesta a organizat o sesiune de întrebări și răspunsuri (sau Q&A, cum a denumit-o el) pe pagina sa de pe rețeaua de socializare Facebook.
Două dintre întrebări au ieșit, însă, în evidență. De ce? În primul rând fiindcă au fost publicate în comentarii tocmai de pe contul de Facebook a lui Ionel Bogdan… Poate a greșit contul, doar zicem și noi. Nici întrebările nu au fost mai prejos: „Ce ne puteţi spune despre stimulentele pentru medici? Cine beneficiază de ele?”. La a doua întrebare vă răspundem noi: cu sigurnață nu polițiștii sau pompierii.
Potrivit Adevărul.ro, între timp întrebările puse de pe contul președintelui PNL Maramureș au dispărut de la comentarii.
ActualMM
Foto: Adevărul.ro/ pagina de Facebook a lui Ionel bogdan