HOROSCOP Taurii calmează o situație complicată care apare pe parcursul zilei, gemenii simt că li s-a făcut dreptate în urma unor conflicte mai vechi iar racii trebuie să-și facă mai mult curaj și să spună lucrurilor pe nume.
Berbec
Deși ești un militant aprig împotriva banalului și rutinei, de data aceasta reușești să te adaptezi acestor condiții. Extragi din monotonia din jur informația potrivită pentru a te putea concentra la acțiuni de lungă durată, deloc ofertante pentru un om dinamic ca tine. Descoperi acele mărunțișuri care se potrivesc perfect preocupărilor tale actuale.
Nu aștepta doar evenimente strălucitoare, ci mulțumește-te și cu fleacuri cotidiene de care ai parte azi la tot pasul și care îți sunt de folos. Veștile bune, informațiile utile sau sprijinul necesar pot apărea și în cea mai comună formă.
Taur
Conflictele dintre generații se pornesc de la orice, dar noroc că ești tu acolo ca să-i așezi la masa tratativelor și a-i ajuta – sau obliga – să ajungă la un compromis. Adevărul poate fi undeva la mijloc, de aceea e nevoie de un arbitru imparțial așa ca tine pentru a judeca la rece situația și a oferi o soluție care să mulțumească ambele tabere.
Sigur există o cale de mijloc de care pot profita și unii și alții, dar, pentru că fiecare o ține pe a să, nimeni nu o găsește. De aceea ești tu de față, pentru a oferi o idee salvatoare acceptabilă, reciproc avantajoasă, pe cale amiabilă.
Gemeni
Verdictul pe care îl primești azi în urma unui conflict puternic te favorizează și e normal să fii mulțumit de rezultate. Consideri că ți s-a făcut dreptate și jubilezi în sinea ta și în fața inamicilor care ți-au pus doar bețe în roate. A meritat să ai răbdare, să lupți cu toate puterile pentru a-ți demonstra nevinovăția și a primi din nou ceea ce ți se cuvine, dar nu te culca totuși pe laurii victoriei.
Riposte mai pot veni și de acum înainte din partea celor care tot mai consideră că li se cuvine ceea ce ai obținut tu pe merit.
Rac
Tu nu ai curaj să spui stop unei situații care nu mai poate continua în același mod. Există altcineva alături de tine care oferă o soluție mai bună în situația de față. Ba e chiar ceea ce aveai nevoie, dar cel mai greu, pentru orgoliul tău, e să recunoști că e soluția optimă.
Ceva îți spune că e jenant pentru reputația ta să recunoști că nu știi ce trebuie făcut, dar dacă ideea sosită de la această persoană cu mai multă experiență e bună, nu strică să o apreciezi sincer și să o pui în practică. Nu poți fi doar tu primul sau cel mai bun de fiecare dată; mai există și alții deasupra ta!
Citește continuarea, AICI.