AcasăAlteleEconomicSTATISTICĂ ECONOMICĂ - România, printre ţările cu cea mai mare creştere a...

STATISTICĂ ECONOMICĂ – România, printre ţările cu cea mai mare creştere a puterii de cumpărare din Europa

spot_img

DISTRIBUIȚI

STATISTICĂ ECONOMICĂ România e printre ţările cu cea mai mare creştere a puterii de cumpărare din Europa. Dar contează prea puţin fiindcă pornim de jos, conform Digi24.

STATISTICĂ ECONOMICĂ Cu aproape 12% a crescut puterea de cumpărare a românilor anul trecut, însă ţara n-a urcat niciun loc în clasamentul european. Suntem tot în ultimul sfert, pe locul 33 din 42 de ţări cu tot cu cele care nu sunt parte din UE.

Practic, românul mediu nu are nici măcar o treime din puterea de cumpărare a europeanului mediu. A avut pe tot anul trecut venituri disponibile de 4.181 de euro. Cei din Muntenegru au avut cu 16% mai mult, iar turcii, cu 18% mai mult.

Sunt ţări cunoscute pentru problemele economice şi politice, şi care totuşi stau mai bine ca noi. Iar rezultatele României pot părea în date mai bune decât sunt în realitate. Media e trasă în sus de o mână de judeţe puternice în vreme ce în multe altele se trăieşte foarte prost.

Drept dovadă, 10 judeţe sunt peste medie, iar celelalte 32 sunt sub, arată datele companiei de cercetare de piaţă GFK.

Bucureştenii au avut anul trecut venituri de aproape 6.300 de euro, cu 50% mai mult decât media ţării. E o sumă care îi pune pe locuitorii Capitalei la acelaşi nivel cu polonezii.

Timişorenii şi clujenii au câştigat şi ei cu aproximativ 20% mai mult decât românul mediu, iar topul puterii de cumpărare e completat de locuitorii din Ilfov, din Braşov, Constanţa şi Sibiu.

Sunt zonele în care au venit investitori străini, zonele unde şomajul aproape că nu exista, iar creşterea economică se vede cu ochiul liber.

Dar pe lângă polii de dezvoltare, România are foarte mulţi poli de sărăcie. Vasluiul este cel mai sărac judeţ al ţării. Acolo locuitorii au avut pe întreg anul trecut un venit mediu de numai 3.000 de euro.

Adică 250 de euro pe lună, o sumă atât de mică încât îi pune pe vasluieni umăr la umăr cu sârbii şi cu macedonenii. Discrepanţele uriaşe între judeţe îi fac pe sociologi să spună că România nu e o ţară, ci două, iar Vasluiul se află în cea mai puţin înstărită.

La fel, şi Europa e în multe nuanţe, iar noi ne aflăm la periferie, unde se trăieşte prost. În zona României sunt concentrate ţările europene cu cel mai mic nivel de trai – Moldova, Belarus şi Ucraina.

La capătul opus, cei din Liechtenstein stau cel mai bine, cu venituri medii anuale de peste 63.000 de euro, cu aproape 50% mai mult decât elveţienii, de două ori mai mult decat luxemburghezii, şi de trei ori mai mult faţă de englezi.

sursa

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA