ACTIVITATE INFRACŢIONALĂ În noaptea de 16/17 ianuarie, în jurul orei 04.30, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza municipiului Baia Mare, polițiștii Biroului de Ordine Publică au observat un tânăr care, la vederea echipajului de poliție, și-a modificat traseul de deplasare.
ACTIVITATE INFRACŢIONALĂ S-a procedat la legitimarea acestuia și s-a constatat că este vorba de un băimărean de 22 de ani, care avea într-o geantă mai multe telefoane mobile și accesorii.
Verificările efectuate de polițiștii de ordine publică în colaborare cu cei din cadrul Biroului de Investigații Criminale au relevat că băimăreanul ar fi pătruns într-un chioșc situat pe bulevardul București din municipiu, de unde a sustras 10 telefoane mobile, accesoriile precum și suma de 660 de lei.
De asemenea, în urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că în aceeași noapte, cel în cauză ar fi pătruns într-un local public situat pe bulevardul Republicii, de unde a sustras câteva pachete cu țigări și suma de 93 de lei.
Informaţii furnizate de IPJ Maramureş