AcasăAdministrațiePLANURI - Marinel Rob rămâne fără sprijinul colegilor din Coaliția pentru Baia...

PLANURI – Marinel Rob rămâne fără sprijinul colegilor din Coaliția pentru Baia Mare sau renunță Cătălin Cherecheș la funcția de președinte al formațiunii?!

spot_img

DISTRIBUIȚI

PLANURI Liderii partidelor politice care formează Coaliția pentru Baia Mare se vor întâlni în cursul acestei săptămâni. Cel mai probabil, aceștia vor decide planul de acțiune pe care se vor baza în următoarea perioadă.

PLANURI Potrivit unor surse, se pare că membrii Coaliției pentru Baia Mare vor avea de luat decizii importante mai ales că la mijloc ar fi vorba despre două scenarii, dintre care unul urmează să fie pus în aplicare în cel mai scurt timp.

Sursele noastre spun că primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, este dezamăgit de modul în care unii dintre cei care sunt aleși locali sau județeni și reprezintă Coaliția pentru Baia Mare și-au făcut treaba până în acest moment. Mai exact, se pare că unii consilieri au uitat că sunt în forurile locale sau județene pentru a duce mai departe problemele cetățenilor și nu interesele personale.

Așa se face că primarul ales se gândește să renunțe la a mai exercita activitatea de președinte în cadrul Coaliției pentru Baia Mare tocmai pentru că nu este reprezentat de ceea ce fac astăzi unii aleși.

Cel de-al doilea scenariu, și cel mai probabil, este acela conform căruia, în cadrul întâlnirii care va avea loc în această săptămână, membrii Coaliției pentru Baia Mare vor vota retragerea sprijinului viceprimarului cu atribuții de primar interimar, Marinel Rob.

 Se știe deja că mulți dintre membrii Coaliției pentru Baia Mare sunt dezamăgiți de (ne)rezultatele muncii pe care aceasta a depus-o în cadrul administrației locale, dar și de proasta gestionare atât a principalelor probleme cu care se confruntă comunitatea în această perioadă, cât și a executivului Primăriei.

Mai mult, Marinel Rob a devenit portavocea celor de la Partidul Social Democrat Maramureș, organizație politică care îl pregătește ca și candidat la eventuale alegeri anticipate în municipiul Baia Mare.

Doar că social-democrații trebuie să se liniștească deocamdată cu planurile pentru anticipate. Asta deoarece Cătălin Cherecheș se pare că a depus o acțiune în instanță prin care cere anularea interdicției de a-și exercita funcția pe care a dobândit-o prin încrederea băimărenilor la alegerile locale de anul trecut.

Astfel, cel mai probabil, Cătălin Cherecheș se va întoarce curând în Primăria Baia Mare pentru a continua proiectele pe care astăzi executivul din cadrul administrației locale le-a făcut uitate.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA