VICTORIE LA SCOR La fel ca și în primul joc al anului, echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Minaur s-a impus la scor și în prima partidă de pe teren propriu din 2017, scor 40-20 în fața echipei CSU de Vest Timișoara.
La pauză, fetele antrenate de Simona Maior-Pașca și Ioana Marta au condus cu 22-10.
CS Minaur s-a distanțat încă din startul partidei, conducând cu 4-1 după primele cinci minute de joc. Diferența s-a dublat cinci minute mai târziu, echipa noastră conducând cu 9-3 în minutul 10, pentru ca la mijlocul reprizei să conducă cu 14-5. Până la pauză, diferența s-a mărit la 12 goluri, scor 22-10.
În repriza secundă, diferența dintre cele două echipe a crescut cu fiecare minut scurs pe tabela de marcaj, chiar dacă antrenoarele echipei noastre au introdus pe teren toate jucătoarele aflate pe foaia de joc. La finalul meciului, CS Minaur s-a impus cu 40-20.
În urma acestei victorii, echipa noastră a urcat pe primul loc, având 21 puncte, fiind la egalitate cu alte două formații. În următorul joc, CS Minaur se va deplasa la Mureșul Târgu Mureș.
CS Minaur: Claudia Cetățeanu, Andreea Nastasă – Cristina Andrița (8 goluri), Bianca Zegrean (8), Andreea Tecar (7), Oana Bidașcu (6), Alexandra Pricop (4), Iulia Bledea (4), Andriyana Naumenko (2), Daiana Gaiu (1), Jenica Rudics, Petruța Argyelan, Raluca Mihai. Antrenoare: Simona Maior-Pașca și Ioana Marta.