NU HOTĂRÂT Ungaria nu își va deschide granițele în fața refugiaților și migranților care se confruntă cu o vreme extrem de friguroasă în Serbia vecină, a declarat șeful diplomației ungare, Peter Szijjarto, pentru cotidianul german Die Welt, informează DPA, scrie Agerpres.
NU HOTĂRÂT Astfel, migranții care au nevoie de asistență în Serbia trebuie să înregistreze o cerere de azil și să caute adăpost acolo, a subliniat ministrul de externe ungar.
„Mulți evită să facă asta pentru că vor să ceară drept de azil într-o altă țară”, a declarat el, insistând că „masele de oameni nu au dreptul să traverseze țări sigure și să aleagă unde să se stabilească”.
Membru al guvernului profund anti-refugiați al lui Viktor Orban, Szijjarto a amintit că poziția țării sale de „a nu permite tranzitul ilegal” de migranți a fost clară de la bun început.
Cu un vârf al crizei migrației înregistrat în Europa în vara lui 2015, Orban a devenit liderul frontului din UE care dorește să-și închidă granițele în fața valului de refugiați și migranți ce se îndreaptă din Turcia și traversează Balcanii.
Ungaria a devenit prima țară europeană care a construit un gard la frontiera cu Serbia, în septembrie 2015. Din martie anul trecut, toate țările de pe ruta balcanică și-au închis frontierele, însă migranți continuă să sosească.
De atunci, oamenii care ajung în Serbia și nu pot să-și continue drumul prin UE au format în această țară o masă de migranți care nu au încotro să se îndrepte. Între 1.200 și 2.000 de migranți se află la Belgrad fără a avea un adăpost corespunzător în mijlocul iernii, îndurând temperaturi care coboară până la -15 grade.