AcasăEvenimentCUTREMUR ÎN SRI - Generalul Florian Coldea a fost suspendat din funcție!

CUTREMUR ÎN SRI – Generalul Florian Coldea a fost suspendat din funcție!

spot_img

DISTRIBUIȚI

CUTREMUR ÎN SRI Serviciul Român de Informații (SRI) anunță că, în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la prim-adjunctul instituției, Florian Coldea, acesta a fost pus la dispoziția directorului SRI.

Totodată, Eduard Hellvig a dispus constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale și, până la finalizarea verificărilor, va prelua atribuțiile funcției de prim-adjunct al SRI.

„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificari preliminare,  directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor,  constituirea unei comisii speciale de verificare a  eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile  funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig. Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea”, se arată în comunicatul remis de SRI.  –

Măsurile vin în urma dezvăluirilor făcute de Sebastian Ghiță, dispărut de peste 20 de zile, care susține că ar fi fost apropiat de Coldea. Ghiță a dat publicității imagini care arată o întâlnire dintre cei doi, care, potrivit fostului deputat, ar fi avut loc pe 1 februarie 2015 la vila sa din Cheia, unde Florian Coldea ar fi venit însoțit de familie.

Sebastian Ghiță a acuzat în înregistrările date publicității că Florian Coldea ar fi blocat finalizarea autostrăzii Comarnic-Brașov.

Serviciul Român de Informații precizează în comunicatul de presă că a „dezvoltat mecanisme interne de investigare a oricăror indicii cu privire la încălcări ale legii ori a cadrului normativ intern, pe baza unei metodologii şi proceduri validate în timp. Structuri interne specializate şi subordonate directorului instituţiei întreprind, ori de câte ori situaţia o impune, măsuri complexe de verificare a informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale legii ori a ordinelor şi regulamentelor militare şi ulterior adoptă măsurile adecvate”.

„Ne reafirmăm determinarea de a menţine standardele de profesionalism pe care sunt construite alianţele din care SRI face parte alături de servicii partenere din state cu tradiţie şi democraţii consolidate. Reiterăm faptul că Serviciul Român de Informaţii îşi îndeplineşte misiunile cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi a cetăţenilor români”, se mai arată în documentul remis.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA