AcasăNews AlertDR. VIORICA CHERECHEȘ: "Măsurile de prevenire trebuie să fie „lege” pentru fiecare...

DR. VIORICA CHERECHEȘ: „Măsurile de prevenire trebuie să fie „lege” pentru fiecare dintre noi. 
Este necesar să fim prudenţi şi cu multă responsabilitate pentru sănătatea maramureșenilor”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Mă bucur că spitalul, pe care l-am condus mai mult de 17 ani, l-am lăsat pe mâini bune, cu un management performant, cu o echipă medicală harnică şi responsabilă care să menţină calitatea actului medical astfel ca spitalul să rămână unul de referinţă.

Personalul medico-sanitar care lucrează în Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare, indiferent că provine din secţia de psihiatrie sau dermato-venerologie, în această perioadă pandemică pe care o traversează omenirea, face front comun cu personalul din secţia de boli infecţioase pentru a salva cât mai mulţi pacienţi infectaţi cu coronavirus. Sunt ca o familie, care 24 de ore din 24, se completează pe deplin pentru a reda speranţa bolnavilor cu COVID-19 că vor reveni acasă, la familie, vindecaţi.

Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare omis din ultimul ordin al MS nr. 555/3 Aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial din 0290 din 7 Aprilie 2020 de pe lista spitalelor COVID, este în prima linie, tratând pacienţii cu COVID-19 din întreg judeţul Maramureş.
Oricum, personalul medico-sanitar vine zi de zi la spital fără să fie interesat că suntem sau nu suntem pe o listă, că primim sau nu primim materiale sanitare şi medicamente de la Ministerul Sănătăţii. Ei ştiu un singur lucru: că vin mai mult ca niciodată să sprijinim pacienţi care au un virus cu o contagiozitate mare şi că cei care pleacă din spital trebuie să fie vindecaţi. 

În fiecare zi, fiecare medic, asistent medical, infirmier, personal auxiliar vine la spital cu o îngrijorare şi un gând pentru el şi pentru cei rămaşi acasă, să nu se îmbolnăvească. Spitalul a devenit pentru toţi a doua casă şi echipa managerială împreună cu specialiştii în boli infecţioase a luat toate măsurile de precauţie pentru sănătatea tuturor. Echipaţi ca nişte “cosmonauţi”, îşi fac datoria cu multă conştiinciozitate. Le mulţumesc!

Comunitatea trebuie să accepte că aceşti salvatori de vieţi au acasă familii, soţi, soţii, copii care muncesc la rândul lor şi nu trebuie considerate sau etichetate persoane infectate şi marginalizate, chiar disponibilizate din anumite instituţii pentru că soţul sau soţia lucrează într-un spital cu boala COVID. Ar fi bine să le mulţumim şi să îi apreciem pentru răbdare şi înţelegere.

Pacienţii vindecaţi care se externează trebuie să respecte un repaus şi regim de viaţă conform prevederilor legale. La Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie mulţi bolnavi COVID-19 au beneficiat de suport psihiatric şi psihologic din partea colegilor. Comunitatea este cea care trebuie să-i ajute, să se bucure de sprijinul nu numai al familiei dar şi al vecinului sau colegului de muncă. Sunt persoane vindecate şi nu trebuie marginalizate, agresate, poate chiar stigmatizate pentru că au avut parte de o perioadă de suferinţă provocată de coronavirus.

Urmează o perioadă în care măsurile de prevenire a bolii COVID-19 trebuie să devină “lege” pentru fiecare dintre noi. Orice persoană cu care venim în contact trebuie să o considerăm posibil infectată cu coronavirus, de aceea în această etapă este necesar să fim prudenţi şi cu multă responsabilitate.

Dr. Viorica Cherecheş,


Medic primar boli infecţioase

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA