AcasăActualitate112TENTATIVĂ DE SUICID – Un sătmărean s-a înjunghiat în piept de 6...

TENTATIVĂ DE SUICID – Un sătmărean s-a înjunghiat în piept de 6 ori, după ce s-a îmbătat

spot_img

DISTRIBUIȚI

TENTATIVĂ DE SUICID  în Satu Mare. Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Terebești a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a înjunghiat de șase ori în piept, după ce s-a îmbătat. Victima este cunoscută cu antecedente psihiatrice.

„Am fost solicitați în Terebești la un pacient de 32 de ani cu antecedente psihiatrice (prezenta urme de automutilare pe corp), care pe fondul consumului de alcool s-a înțepat cu cuțitul la nivelul hemitoracelui stâng de 6 ori. Echipajul cu medic a constatat că pacientul este conștient, echilibrat hemodinamic și respirator dar cu murmur vezicular diminuat în partea stângă a toracelui. I s-a acordat primul ajutor și a fost transportat cu suspiciune de pneumotorax stâng la UPU. Colegii din UPU au confirmat diagnosticul și au transferat pacientul la Secția de Chirurgie toracică din Baia Mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare, dr. Lucian Tarța, pentru Sătmăreanul.net.

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA