LEGE PROMULGATĂ Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind aprobarea OUG nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, care plafonează indemnizația la maximum 8.500 de lei.
Prin actul normativ se stabileşte un plafon maxim al cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului la nivelul de 8.500 de lei, luându-se ca model cel mai mare cuantum aplicat în statele membre ale Uniunii Europene.
Cu menţinerea actualului mod de stabilire a dreptului, precum şi a cuantumului minim al indemnizaţiei de 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată.
De asemenea, legea reglementează data de la care se aplică prevederile propuse, respectiv începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017, şi se adresează persoanelor aflate în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi celor al căror drept se stabileşte ulterior.
Până la aplicarea ordonanţei, indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
Noua prevedere a fost aprobată prin ordonanță, în luna august, de Guvern, când s-a decis că indemnizația lunară pentru creșterea copilului este stabilită la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, insă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei.
Ministerul Muncii anunța, atunci, că la nivel național, din cei 160.807 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, circa 1.100 de beneficiari aveau indemnizații care depășesc 9.000 lei. În prezent, sunt în plată indemnizații care reprezintă de până la 130 ori indemnizația minimă.
Cele mai mari cuantumuri erau de 159.000 lei, respectiv 108.700 lei (în București), 140.000 lei (Arad), 81.000 lei (Vâlcea), 74.000 lei (Constanța), cuantumuri de 50.000 lei – 60.000 lei putând fi regăsite în municipiul București și în județele Galați, Buzău, Dolj, Arad, Dâmbovița etc.
Sursa info Libertatea