ATENŢIE CONSUMATORI Trichineloza, răspândită în întreaga lume, este o boală determinată de un vierme, Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infectată.
Procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele. Omul se infectează prin consum de carne de porc, în principal, dar şi de cal, nutrie sau vânat (mistreţ, urs), ce conţine larvele vii sau chisturi viabile.
Cum se manifestă boala?
La om, majoritatea infecţiilor evoluează fără semne clinice, însă există şi forme clinice de boală cu evoluţie severă, care pot cauza moartea prin complicaţiile pe care le produc.
Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, masivitatea infecţiei şi de rezistenţa organismului.
Următoarele semne clinice sunt sugestive pentru diagnostic: tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, greţuri, vărsături), care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestată, febră, edeme ale pleoapelor şi faciale, însoţite de conjunctivită, dureri musculare şi adinamie.
Boala nu se transmite interuman.
Factorii favorizanţi ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentaţi de:
Consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic.
Unele obiceiuri culinare: prepararea termică “în sânge”, consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastramă, cârnat uscat sau afumat, şuncă.
Achiziţionarea de către populaţie a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate.
Tăierea clandestină a animalelor.
În cazul apariţiei de simptome digestive sau oculare după consumul de carne de porc sau vânat infectată, vă recomandăm să vă prezentaţi de urgenţă la medicul de familie.
Recomandări pentru populaţie
Să controleze carnea de porc/vânat sacrificat în gospodăria proprie, în centrele autorizate ale autorităţilor sanitar-veterinare şi să respecte recomandările acestora.
Să achiziţioneze carne din centrele comerciale specializate, care pun în vânzare numai produse avizate sanitar-veterinar.
Să renunţe la obiceiuri culinare riscante: consum de carne/preparate din carne crudă sau insuficient prelucrată termic.
Nu cumpăraţi carne de porc netestată sanitar-veterinar, nu cumpăraţi carne de porc de la comercianţii care vând “pe marginea drumului”!
Informaţii furnizate de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Maramureş