AcasăActualitate112ACCIDENT ÎN LANŢ - Trei persoane au ajuns la spital şi trei...

ACCIDENT ÎN LANŢ – Trei persoane au ajuns la spital şi trei maşini avariate la Oradea (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACCIDENT ÎN LANŢ  Un accident rutier grav, în care a fost implicat și un sătmărean, s-a petrecut duminică în Oradea.

Comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, a precizat că din primele informaţii, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme şi un tramvai, iar trei persoane au ajuns la spital.

Potrivit martorilor, una dintre mașini este BMW cu numere de Cluj, una este Audi cu numere de Satu Mare, iar cealaltă este Golf 3, cu numere de Bihor, scrie Bihoreanul.

“Victimele au fost preluate de echipaje ale SMURD şi au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean.

Două persoane prezintă leziuni uşoare, mai mult contuzii. Cea de-a treia – un traumatism cranio-cerebral uşor, care nu-i pune viaţa în pericol”, a precizat dr. Alexandru Mateoc, purtătorul de cuvânt al UPU – SMURD, citat de Bihoreanul.

Cele trei autoturisme au fost grav avariate, piese din ele fiind răspândite pe o rază de cel puţin 10 metri. Traficul în zonă a fost deviat, fiind dirijat de echipaje de polițiști rutieri.

Sursa info și foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA