CASCADORIE CA-N FILME În seara zilei de marţi, 5 decembrie, doi bărbați care se deplasau dinspre judeţul Maramureș și se îndreptau spre Mureș au fost protagoniștii unei cascadorii ca în filme.
Autoturismul în care se aflau a derapat, a rupt un stâlp de cablu și telefonie, după care s-a răsturnat în șanț.
Accidentul a avut loc pe DN17 D, în localitatea Dumitra (Bistriţa-Năsăud), scrie Bistriţeanul.
Din primele informații rezultă că autoturismul, înmatriculat în Mureș, condus de un șofer de 41 de ani, a ajuns într-un stâlp de cablu și telefonie, pe care l-a rupt.
În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. Se pare că șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă și nu a mai putut să se redreseze.
Acesta mai era însoțit de un bărbat de 51 de ani.
Cei doi au fost răniți, fiind îngrijiți de două echipaje, unul SMURD și altul al Serviciului de Ambulanță Județean.
Cei doi veneau din Maramureș și intenționau să ajungă în Mureș, de unde, probabil sunt.
Sursa info şi foto