AcasăEvenimentSportVICTORIE DE DOUĂ PUNCTE - Știința Explorări Baia Mare - Universitatea Cluj-Napoca...

VICTORIE DE DOUĂ PUNCTE – Știința Explorări Baia Mare – Universitatea Cluj-Napoca 3-2 (18, -20, 20, -20, 10)

spot_img

DISTRIBUIȚI

VICTORIE DE DOUĂ PUNCTE Știința Explorări încheie turul cu un succes prețios. Chiar dacă și-ar fi dorit o victorie de trei puncte, băimărenii au trebuit să se mulțumească doar cu două puncte, bilanț ce reflectă fidel ceea ce s-a petrecut pe teren.

Vecine de clasament, cele două echipe au furnizat o dispută echilibrată care, chiar dacă nu a fost de cel mai înalt nivel, a ținut cu sufletul la gură suporterii până la final.

Băimărenii au început mai bine meciul și au controlat primul set, pe care l-au câștigat cu 25-18. Cel mai fumos punct al gazdelor a fost realizat de centrul Ștefan Lupu, care a finalizat o pasă în urcare, a liberoului Luis Bertran.

Universitatea și-a revenit în actul secund și s-a distanțat rapid de Explorări (6-12, 13-19), în principal datorită serviciilor excelente executate de Dan Borota și Ștefan Someșan.

Cu toate eforturile depuse, gazdele nu reușesc decât să se apropie la două puncte, 19-21, dar pierd până la urmă setul (20-25).

Clujenii încep bine și setul al treilea și la cel de-al doilea timp tehnic de odihnă tabela de marcaj arăta scorul 12-16.

Băimărenii își revin la timp și egalează la 16 și 18, salvând câteva mingi spectaculoase în linia a II-a.

Mai mult, Explorări preia conducerea cu 19-18, după ce Vlad Negrean valorifică o pasă incomodă, în fața unui blocaj format din trei adversari.

De aici încolo lucrurile decurg în favoarea echipei antrenate de Marius Botea și Sorin Pop, care închide setul (25-20), după un atac executat de Robert Țuțea cu brațul stâng.

Universitatea revine în joc în setul 4, pe care-l câștigă cu 25-20, meritul principal avându-l ex-băimăreanul Dan Borota, care a fost omul meciului.

Setul decisiv debutează cu un cartonaș roșu văzut de clujeanul Doru Ghimeș, pentru o înjurătură adresată arbitrului principal, Ioan Bârsan. Băimărenii sunt mult mai concentrați în continuare și se impun clar, cu 15-10.

Explorări: Râpeanu 7p (2 blocaje), Negrean 16p (trei blocaje), Fedorenko 20p (un blocaj, 3 servicii as), Nagy 6p, Lupu 15p (3 blocaje, un serviciu as), Mocanu 13p (3 blocaje, un serviciu as), Bertran (libero). Au mai jucat: Florea, Socaciu și Țuțea 10p (2 blocaje). Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.

Universitatea: Moisa 3p (un blocaj), Vâlcelean 3p, A. Pop 5p (un blocaj, 2 servicii as), Voinea 12p (3 blocaje, un serviciu as), Borota 28p (5 blocaje, 4 servicii as), Someșan 12p (2 blocaje), D. Ghimeș (libero). Au mai jucat: Tofan 17p (5 blocaje), Mucilenița, Iov și Preda. Antrenori: Răzvan Parpală și Romeo Lotei.

Au arbitrat: Ioan Bîrsan și Cornel Gorban (ambii din Iași). Observator FRV: Vasile Dușa (Zalău).

 

 

Sâmbără, 9 decembrie, Știința Explorări va disputa ultimul meci pe teren propriu din acest an, în compania campioanei VM Zalău.

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA