MARAMUREŞUL ESTE PARTENERUL ROMÂN Proiectul ”SWIFT- Carpathian Search-Rescue Network” – Reţea Carpatică de căutare-salvare a fost propus la finanțare de către Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, Serviciul Promovare Proiecte din cadrul Consiliul Județean Maramureș, pe Programul Transfrontalier Ungaria – Slovacia – România – Ucraina HUSKROUA ENI CBC 2014-2020.
Proiectul se încadrează în obiectivul tematic 8, „Provocări comune în domeniul siguranţei şi securităţii”, prioritatea 1 „Sprijinirea activităţilor comune de prevenire a dezastrelor naturale şi cauzate de către activitatea umană, precum şi acţiuni comune în timpul situaţiilor de urgenţă”.
”Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea unei reţele non-guvernamentale de puncte salvamont în zona Carpatică şi întărirea cooperării între echipele salvamont din regiunea Ivano-Frankivsk (Ucraina), Prešovský kraj (Slovacia) şi judeţul Maramureş (România).
Partenerul român, respectiv Maramureş, are ca şi activităţi principale dotarea cu echipamente individuale şi echipamente pentru formaţiile salvamont, cu scopul de a îmbunătăți capacitățile tehnice ale echipelor din RO, o sesiune de instruire pentru salvatorii montani, organizată în România, la care vor participa 40 persoane din România, Ucraina şi Slovacia, pe o perioadă de cinci zile, precum și o conferinţă finală aferentă proiectului, organizată în România.
Bugetul aferent partenerului român este de 296.784 euro, iar ca parteneri în proiect au intrat Centrul de Salvare Montană Ivano-Frankivsk, Ucraina, Serviciul de Salvare Montană al Parcului Naţional Pieniny – Slovacia, Consiliul Judeţean Maramureş, România, Institutul de Dezvoltare al regiunii Carpatice, Ucraina și Consiliul districtului Kosiv, Ucraina”, a declarat Oana Chiorean, reprezentant al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, Serviciul Promovare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Maramureș.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș