Anii ʼ80 au fost cumpliți pentru români. Mâncarea se găsea tot mai greu. Oamenii se trezeau în toiul nopții și se așezau la rând, să fie acolo printre primii în cazul în care la magazinul din colț ”băgau” marfă. Putea fi orice: lapte, unt, ouă, zahăr, făină, mălai, ulei, carne, pui, crenvurști, măsline, brânză, lămâi, mezeluri, parizer din soia.

Se dădea cu porția, ”ca să ajungă la toată lumea”. Magazinele ”Alimentara” aveau mai mereu rafturile goale. Ici, colo, erau îngrămădite borcane cu salată de sfeclă sau conserve de bulion.

Erau cozi imense și la pâine, iar în ultimii ani din comunism apăruseră cartelele pentru alimentele de bază. Se dădeau pe rație. Pâinea, zahărul şi uleiul se cumpărau numai pe cartelă şi doar de la alimentarele de cartier. Raţionalizarea pâinii a fost introdusă în 1982.

Ca să scape de cozile interminabile, românii îşi făceau relații pentru a căpăta marfa ”pe sub mână”, scrie adevarul.ro. Cafeaua era foarte greu de găsit, chiar și cu pile. În locul ei, se găsea ”nechezol”, un surogat din năut și ovăz. Proviziile de alimente erau considerate speculă şi se pedepseau cu închisoarea.

Aproape un deceniu, sub dictatura lui Ceauşescu, românii au supravieţuit mâncând cu porţia. Pentru că Ceauşescu se încăpăţânase să achite în avans datoria externă, s-a impus găsirea unor soluţii pentru a se face economii la buget. La data de 19 decembrie 1980 a apărut ”Legea pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei”. Decretul stabilea raţionalizarea consumului de alimente în funcţie de judeţ, iar cartelele la zahăr şi ulei erau diferenţiate pe categorii de populaţie. Primeau raţii mai mari cei de la oraşe şi raţii mai mici ţăranii.