MAŞINĂ FURATĂ Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au depistat un autoturism Renault Laguna, în valoare de 4.000 de euro, ce figura ca fiind furat din Franța.
Luni, 27 noiembrie, în jurul orei 12.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației a identificat un autoturism despre care se dețineau date că se află în atenţia autorităţilor.
Autoturismul se afla în posesia unei maramureşence, Maria C., în vârstă de 37 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat faptul că autoturismul figurează ca fiind furat. Alerta a fost introdusă de autoritățile franceze în 25 septembrie.
Mașina Renault Laguna, în valoare de 4.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul instituției până la finalizarea anchetei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
Informaţii furnizate de ITPF Sighetu Marmaţiei