O acțiune care a stârnit panică printre cetățeni a avut loc în această dimineață în Gara CFR din municipiul Baia Mare. Polițiștii de la Biroul Transporturi au descoperit 4 cetățeni străini care nu au putut justifica în nici un fel cum au ajuns aici. Este vorba despre trei persoane din Afganistan și o persoană din India.
Având în vedere contextul pandemic actual, nu se știe cum a fost posibil ca aceștia să ajungă tocmai până în mijlocul orașului. Cel mai probabil, aceștia vor fi verificați pentru a se stabili dacă sunt sănătoși.
Autoritățile încearcă acum să stabilească cum au reușit aceștia să intre în România. În acelați timp, surse preentate de Vasile Dale susțin că se bănuiește că aceștia ar fi trecut ilegal granița din Ucraina.
Cei patru se află în aceste momente la audieri, urmând apoi să fie duși la Centrul de Refugiați din Șomcuta Mare. Vom reveni cu informații oficiale.
ACTUALIZARE:
„Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș au desfășurat astăzi, 7 aprilie a.c., activități împreună cu polițiștii locali și au observat în fața Stației CFR Baia Mare un grup de patru cetățeni de origine asiatică. Polițiștii au procedat la identificarea acestora și au stabilit că este vorba despre trei cetățeni din Afganistan și un cetățean din India, cu vârste cuprinse între 30 și 37 de ani. În conformitate cu procedurile stabilite s-a dispus introducerea celor patru persoane în carantină instituționalizată pe o perioadă de 14 zile. De asemenea, întrucât există suspiciuni cu privire la comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, a fost întocmit un dosar penal și sunt continuate cercetările„, a declarat purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș, Dan Bucă, pentru ActualMM.ro
ActualMM
Foto: Mapio.net
E o mare minciuna actiunea politistilor TF! Cei 4 au fost abordati mai intai de Asistentii sociali, politistii locali si apoi au fost predati celor de la TF. …Asistent social participant!