LEGE PROMULGATĂ DE VLADIMIR PUTIN Instituţiile media din alte ţări sunt agenţi străini, în Rusia. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a promulgat sâmbătă, 25 noiembrie, proiectul de lege care va permite desemnarea instituţiilor media din alte ţări care activează în Rusia drept ”agenţi străini”, informează Mediafax.
Recent, proiectul de lege a fost aprobat de către Duma de Stat, la mai puţin de o săptămână după ce Washingtonul a obligat RT, instituţie media controlată de Moscova, cunoscută anterior drept Russia Today, să se înregistreze ca agent străin în SUA.
Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au susţinut că instituţia media RT a încercat să influenţeze scrutinul prezidenţial în interesul Kremlinului, acuzaţie respinsă de Russia Today şi Preşedinţia de la Moscova.
Putin se declarase dezamăgit de decizia autorităţilor americane de a impune restricţii mass-mediei ruse care activează pe piaţa americană, afirmând că acţiunea reprezintă un atac la adresa libertăţii de exprimare.
Textul proiectului de lege promulgat sâmbătă de preşedintele Rusiei este atât de vag încât ar putea fi folosit împotriva oricărei instituţii media străine care operează pe piaţa rusă. Parlamentarii au declarat că este sarcina autorităţilor federale să decidă ce instituţii media străine vor fi aprobate.
La sfârșitul lunii septembrie, Twitter a suspendat 200 de conturi care făceau propagandă rusă. Anterior, a primit peste 200 de mii de dolari pentru reclamă, de la Russia Today.
Sursă info și foto.