Acasăoameni noiPROPUNEREA MINISTRULUI POP - Cămine de bătrâni sau centre comunitare în locul...

PROPUNEREA MINISTRULUI POP – Cămine de bătrâni sau centre comunitare în locul școlilor nefolosite

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROPUNEREA MINISTRULUI POP Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, spune că unitățile de învăţământ nefolosite de ani de zile ar putea fi transformate în cămine de bătrâni sau centre comunitare.

Pop a declarat că a cerut inspectoratelor școlare situația exactă a acestor școli nefolosite, care să fie date în administrarea autorităţilor locale.

„Sunt 33.000 de clădiri în ţară, instituții, dar nu în toate se fac acte de predare.

Noi am făcut demersuri către ISJ-urile din țară, în urmă cu două săptămâni. Să ne comunice care sunt acele clădiri unde în ultimii 10-20 de ani nu s-au făcut activități educative și în acelaşi timp cele care au astăzi aviz.

O să centralizăm datele, dar decizia este de a le da în administrarea autorităţilor locale.

Unde se justifică, se vor da autorităților locale pentru cămine de bătrâni, centre comunitare, centre de educare permanentă”, a afirmat ministrul.

Pop susține că respectivele clădiri nefolosite cresc artificial numărul unităţilor de învăţământ fără autorizație de funcționare. Dar nu a putut preciza numărul unităţilor de învăţământ nefolosite în prezent.

„Nu vă pot spune, eu vă pot spune ca avize de funcționare avem circa 18.000.

Adică aş face o eroare din punctul acesta de vedere, nu vreau să fac erori. Mai pot face greşeli, dar în marja de eroare suntem între 18.000 şi 32.000. În maxim trei săptămâni vom da răspunsul”, a afirmat Pop.

Ministrul s-a aflat la manifestările prilejuite de împlinirea a 150 de ani de existenţă a CN Vasile Alecsandri din Galaţi.

Sursa info şi foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA