A FOST NEVOIE DE OPERAȚIE – Un nou caz ieșit din comun a avut loc recent în China. Un tânăr în vârstă de 31 de ani a reușit să își introducă un lacăt în vezica urinară prin…uretră. Identitatea acestuia nu a fost făcută publică, însă pățania a făcut repede înconjurul pământului.
Motivul pentru care a recurs la acest gest a fost să își provoace plăcere sexuală, arată Metro.co.uk Din păcate pentru tânăr, distracția s-a transformat într-un adevărat calvar. Lacătul a alunecat prin uretră până în vezica urinară unde a rămas blocat.
El a fost dus la un spital în orașul Fuzhou din estul Chinei, unde a fost supus imediat unui control amănuțit. Radiografia realizată de medici a arătat că lacătul a rămas blocat în vezică. După mai multe teste, medicii au stabilit că este suficient de sigur să îl opereze pe bărbat pentru a scoate lacătul. Au efectuat o tăietură în vezica urinară și prin aceasta au scos obiectul care a provocat atât de mare vâlvă și a ajuns chiar în presa internațională.
ActualMM