AcasăEvenimentSportN-A JUCAT, DAR A CÂȘTIGAT – Comuna Recea a luat trei puncte...

N-A JUCAT, DAR A CÂȘTIGAT – Comuna Recea a luat trei puncte după ce oaspeții n-au făcut deplasarea

spot_img

DISTRIBUIȚI

N-A JUCAT, DAR A CÂȘTIGAT În cadrul etapei a13-a din Liga a 3-a, Seria 5, Comuna Recea avea programat să evolueze în compania echipei brașovene Viitorul Ghimbav, ocupanta ultimului loc în clasament, după o prestație lamentabilă în această ediție de campionat. Brașovenii au trei puncte după ce au înregistrat 11 înfrângeri și doar o singură victorie, 13 goluri marcate și 48 primite.

În cursul zilei de vineri, oficialii clubului au anunțat FRF că echipa nu poate face deplasarea în Maramureș. În aceste condiții, Ghimbav pierde meciul la „masa verde” cu 0-3, iar Recea își adaugă trei puncte la zestrea de până acum, consolidându-și astfel poziția a cincea în clasament.

Etapa a fost dominată de derby-ul dintre Metalurgistul Cugir și U Cluj, principalele contracandidate la promovare în Liga a 2-a. A fost un meci viu disputat, câștigat în cele din urmă de „șepcile roșii” clujene, care au controlat partida pe toată durata ei. Clujenii au deschis scorul în minutul 14 prin Dorin Goga, după ce același jucător o putea face cu două minute mai devreme, dar portarul gazdelor a intervenit miraculos la șutul expediat. Metalurgistul a egalat prin Șaucă, după cinci minute și la pauză a fost egalitate. Studenții au înscris golul victoriei în minutul 63 prin George Florescu, „fiul rătăcitor” ajuns la a treia sa reușită în acest sezon.

U Cluj s-a desprins de plutonul format din cele trei echipe ale județului Alba și, așa cum menționam și altădată, are toate șansele să rămână pe prima poziție până la final.

Rezultatele etapei

Unirea Alba Iulia – FC Avrig    2-0

Claudiu Davidaş (26), Daniel Lăsconi (87)

Gaz Metan Mediaş 2 – Sănătatea Cluj     0-3

Andrie Ceaca (18, 43), Denis Lazăr (26)

Metalurgistul Cugir – Universitatea Cluj     1-2

Tudor Şaucă (23) / Dorin Goga (14), George Florescu (62)

CFR Cluj 2 – Unirea Dej    2-0

Mihai Kereki (36), Yasin Hamed (58)

CS Iernut – Performanţa Ighiu     0-3

Dragoş Iclănzan (50), Cătălin Tineiu (62), Cristian Seiwerth (72)

ACS Fotbal Comuna Recea – Viitorul Ghimbav     3-0

Avântul Reghin – Unirea Tăşnad     1-0

Cristian Merdariu (65)

Industria Galda stă.

Clasament

1AS FC Universitatea Cluj1292133-82911
2Performanţa Ighiu1283127-12279
3Industria Galda1273225-13249
4Metalurgistul Cugir1272320-14238
5ACS Fotbal Comuna Recea1271423-12224
6Unirea 1924 Alba Iulia1262420-920-1
7Sănătatea Cluj1254315-9191
8Avântul Reghin1261514-18191
9Unirea Tăşnad1253417-1518-3
10CFR Cluj 21344516-1616-2
11Gaz Metan Mediaş 21242616-2314-1
12CS Iernut1214718-287-11
13FC Avrig1214711-257-14
14Unirea Dej13211010-287-11
15Viitorul Ghimbav12101113-483-18

Etapa viitoare

PERFORMANŢA IGHIU (AB) – UNIREA DEJ (CJ)

UNIREA TĂŞNAD (SM) – INDUSTRIA GALDA (AB)

UNIVERSITATEA CLUJ (CJ) –AVÂNTUL REGHIN (MS)

VIITORUL GHIMBAV (BV) –METALURGISTUL CUGIR (AB)

SĂNĂTATEA CLUJ (CJ) –FOTBAL COMUNA RECEA (MM)

FC AVRIG (SB) – GAZ METAN MEDIAŞ 2 (SB)

CS IERNUT (MS) –UNIREA 1924 ALBA IULIA (AB)

CFR 1907 CLUJ SA 2 (CJ) stă

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA