CUMPĂRĂTURI ÎN SIGURANŢĂ Având în vedere că urmează perioada reducerilor şi mulţi comercianţi permit, ca facilitate, plata în mediul online, Poliţia Română vă recomandă să respectaţi câteva reguli pentru cumpărături cât mai sigure.
Ce trebuie să faceţi
• Cumpăraţi din surse sigure, de la firme sau magazine pe care le cunoaşteţi sau de la care aţi mai cumpărat şi verificaţi rating-ul vânzătorilor pe site-urile de comerţ online.
• Introduceţi adresa site-ului pe care intenţionaţi să faceţi plata şi nu daţi click pe link-uri primite pe mail. În unele situaţii aceste link-uri vă pot direcţiona către site-uri false care imită perfect site-urile comercianţilor.
• Înainte de a introduce datele cardului bancar asiguraţi-vă că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lacăt care indică faptul că respectivul site este securizat iar adresa site-ului începe cu HTTPS.
• Este important să deţineţi un sistem de operare actualizat şi un antivirus iar firewall-ul să fie activat deoarece există programe informatice care pot înregistra caracterele tastate iar astfel datele cardului bancar precum şi alte date de identificare sau autentificare pot ajunge în posesia unor persoane neautorizate.
• Mulţi comercianţi online vă vor cere permisiunea de a stoca informaţiile dvs. de plată. Gândiţi-vă de două ori înainte să luaţi o decizie şi asiguraţi-vă că aţi înţeles riscurile pe care le implică acceptul dvs.
• Păstraţi întotdeauna documentele referitoare la plăţile pe care le-aţi efectuat online. Acestea pot fi folosite pentru stabilirea termenilor şi condiţiilor vânzării sau pentru a face dovada că aţi plătit pentru bunuri.
Ce nu trebuie să faceţi:
• Dacă nu cumpăraţi un anumit bun sau serviciu nu furnizaţi datele cardului.
În cazul plăţilor online vi se vor solicita de către comercianţi numele înscris pe card, numărul cardului, codul CVV şi data expirării. Dacă vi se cer şi alte informaţii cum ar fi codul PIN, nu introduceţi aceste date şi părăsiţi site-ul.
• În situaţia în care primiţi mail-uri prin care vi se solicită datele cardului bancar pentru actualizare sau pentru diferite scopuri, nu daţi curs acestor solicitări. Banca nu vă va cere niciodată aceste date prin mail iar cel mai probabil, dacă veţi accesa link-ul din mail veţi fi direcţionat către un site de tip phishing, care imită site-ul real al băncii unde vi se va cere să introduceţi datele cardului.
• Nu deschideţi ataşamente primite de la persoane necunoscute, acestea pot conţine viruşi sau programe malware.
• Când cumpăraţi online de la alte persoane, nu trimiteţi banii în avans. Dacă este posibil folosiţi un serviciu cu plata ramburs.
• Evitaţi să faceţi cumpărături pe site-uri care nu folosesc un serviciu de tip full authentification.
Informaţii furnizate de IPJ Maramureş