AcasăEvenimentE OFICIAL! - Baia Mare a câștigat și va fi Capitala Tineretului...

E OFICIAL! – Baia Mare a câștigat și va fi Capitala Tineretului din România în 2018-2019

spot_img

DISTRIBUIȚI

Alba Iulia, Baia Mare, Galați, Iași, Ploiești, Satu Mare și Suceava sunt orașele care s-au înscris anul acesta în competiția pentru titlul Capitala Tineretului din România. 

Programul este coordonat de Guvernanța Capitalei Tineretului din România – Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR) – și își propune să dezvolte modul în care autoritățile locale colaborează cu organizațiile neguvernamentale de tineret și cu mediul privat pentru a pune tinerii din România în centrul procesului de dezvoltarea urbană.

În prezent, titlul este deținut de Bacău, oraș care va preda ștafeta pe 2 mai 2018, de Ziua Națională a Tineretului, municipiului Baia Mare care a fost desemnată astăzi, 11 noiembrie 2017, câștigătoarea competiției, în cadrul în cadrul Summitului Tinerilor, care a avut loc astăzi, 11 noiembrie 2017, în actuala Capitală a Tineretului din România, Bacău.

 E OFICIAL Baia Mare va primi pe lângă onorantul titlu, din partea Băncii Comerciale Române (BCR), co-inițiator al programului, un premiu în valoare de 50.000 de Euro. Acest premiu reprezintă atât un punct de pornire pentru finanțarea proiectelor propuse, cât și o resursă disponibilă pentru contribuția proprie în atragerea de surse adiționale de finanțare.

Îmbucurătoarea veste a fost anunțată pe rețeaua de socializare Facebook de către primarul Cătălin Ccherecheș. Vă redăm mai jos, integral, mesajul postat de către acesta:

 

“Din dragoste pentru Baia Mare, din dragoste pentru România, am bucuria și onoarea să vă împărtășesc că Baia Mare este Capitala Tineretului din România pentru anul 2018.

Am crezut de fiecare dată, în fiecare proiect pe care l-am gândit, l-am însuflețit și l-am prezentat băimărenilor. Am realizat împreună multe din aceste proiecte, dar încă rămân în suflet cu durerea că un proiect ireproșabil, de mare anvergură pentru România și pentru Europa, acela de a deveni Capitala Culturală Europeană în anul 2021, a fost ucis într-un mod nedrept. Le port și acum recunoștință tuturor celor din echipa mea care s-au dedicat acestui proiect. Soarta a făcut ca doi tineri inimoși, Mike și Erik, să vină acum, câteva luni în biroul meu și să îmi prezinte oportunitatea de a intra într-o nouă provocare, aceea de a candida pentru titlul de Capitală a Tineretului din România în 2018, an în care aniversăm 100 de ani de la Marea Unire.

Am adus în jurul meu tinerii inimoși ai Băii Mari, care activează și reprezintă organizațiile de tineret, Daniel Orza, Diana Sabo, Raul Drența, Alexandra Cânța, Bianca Tătar, Ioana Grad, Alin Lucăcean, Bogdan Iluțiu, Roxana Pașcan, Alina Pop, Claudiu Mike și Erik Kosa și împreuna, dar în respect față de spiritul lor liber, pe care mi l-am dorit necenzurat, am creat un proiect de candidatură în care am îmbinat într-un mod perfect dorințele tinerilor și viziunea mea pentru Baia Mare, pentru tineri și pentru cum un astfel de proiect poate să fie relevant pentru România. Într-un an cu valențe profund simbolice în care am avut un gând pe care l-am exprimat public ieri, acela de a da naștere unui proiect, nu doar despre Baia Mare, nu doar despre Baia Mare ca gazdă pentru tinerii care se vor simți bine aici, în capitala tinerilor din România, nu doar pentru proiectele de bună practică pe care toți le vor descoperi aici, la noi acasă, și, în special, un concept pe care îl numesc generic „Tinerii unesc România!”.
Vreau să mulțumesc tuturor partenerilor noștri, celor care au avut încredere în mine, în tineri și în acest proiect, lui Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, președinților organizațiilor politice din Maramureș, PSD, PNL, UDMR, PMP și Coaliția pentru Baia Mare, operatorilor economici din Baia Mare și Maramureș, unităților de învățământ, organizațiilor non-guvernamentale de mare prestigiu, precum Hope and Homes for Children, instituțiilor deconcentrate, și, cu siguranță, în primul rând tinerilor băimăreni care ne-au fost alături și au crezut în puterea care se naște doar din iubire pentru Baia Mare.
Cu respect îmi exprim mulțumirea față de juriul larg și complex, care a dat șansa ca Baia Mare să arate cum se poate dedica României și tinerilor români într-un an simbolic, fiind Capitală a Tineretului în 2018. Vă asigur că autoritatea locală împreună cu toți partenerii tratăm, nu doar cu maxim entuziasm, ci și cu maximă responsabilitate acest proiect care astăzi este validat și prinde viață”, spune Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.

 

ActualMM

Pe această temă: https://www.google.ro/search?q=actualmm+capitala+tineretului&rlz=1C1PRFE_enRO665RO665&oq=actualmm+capitala+tineretului&aqs=chrome..69i57j69i64.29807j0j4&sourceid=chrome&ie=UTF-8  

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA