PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE ZILE Cerul va rămâne acoperit de nori în următoarele zile, iar ploile slabe îşi vor face simţită prezenţa zilnic. În zonele de munte, precipitaţiilor vor lua formă de lapoviţă de ninsoare.
Vineri, în regiunile din nord-vest şi centru înnorările vor fi persistente, în timp ce în restul ţării cerul va fi temporar noros.
Va ploua în Maramureş şi local în Transilvania, iar în celelalte zone ploi sau burniţă vor fi pe arii restrânse, mai ales în prima parte a zilei.
În nordul Carpaţilor Orientali, iar ziua şi la altitudini mari în Carpaţii Meridionali precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă din nordul ţării.
Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 16 grade, iar cele minime între 1 şi 9 grade. Local şi temporar se va semnala ceaţă.
Sâmbătă, valorile termice vor fi în creştere uşoară în toată ţara şi se vor situa peste cele normale pentru a doua decadă a lunii noiembrie, cu maxime între 8 şi 16 grade şi minime între -2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 10 grade pe litoral.
Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua în cursul zilei local în regiunile nord-vestice, iar noaptea pe arii restrânse în cele de sud-vest.
În restul teritoriului ploi slabe sau burniţă vor fi posibile cu totul izolat. În zona montană, la peste 1800 m altitudine, în special în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste. Pe spaţii mici se va semnala ceaţă, cu precădere dimineaţa şi noaptea.
Duminică, vremea va continua să se încălzească. Cerul va avea înnorări şi va ploua, ziua în regiunile nordice şi în extremitatea de sud-vest, iar noaptea pe spaţii mai extinse în vest, centru şi nord-vest.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil, ploile vor fi posibile izolat, iar dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar în a doua parte a intervalului şi în vestul ţării.
Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 19 grade, iar cele minime între 1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 12-13 grade în sudul Banatului.
Luni, valorile termice vor continua să crească, astfel că vremea va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată.
Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 20 de grade, iar cele minime între 3 şi 11 grade.
Pe parcursul zilei, cerul va fi temporar noros, iar ploi slabe vor fi posibile izolat. Noaptea, înnorările vor fi mai accentuate în regiunile vestice unde va ploua local.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări susţinute la munte, dar local şi temporar şi în vestul şi centrul ţării.
În special în orele dimineţii se va semnala local ceaţă, cu precădere în regiunile extracarpatice.