DE TOT RÂSUL Să te urci pe cal în stare de ebrietate nu este o idee bună. A aflat pe pielea ei asta o femeie din statul american Florida, care a fost arestată tocmai pentru acest lucru, notează The Telegraph.
Donna Byrne, în vârstă de 53 de ani, a crezut că este o opțiune bună să „conducă” un cal, deși băuse prea mult. Femeia s-a urcat pe animal și a plecat pe străzile din comitatul Polk, din centrul Floridei. Cei care au văzut-o nu au fost de acord cu gestul ei, iar un trecător chiar a alertat poliția.
În scurt timp, Donna a fost arestată pentru „conducerea unui cal în timp ce se afla sub influența alcoolului”. Ea a mai fost acuzată și de neglijență față de un animal, pentru că nu și-a protejat în mod corect calul cu care se deplasa pe șosea. Calul ar fi putut din acest motiv să fie rănit sau omorât, a apreciat poliția.
„Dna Byrne nu era, în mod evident, în stare să se deplaseze pe stradă. S-a pus în pericol nu numai pe sine, ci și calul și toate persoanele care circulau pe această stradă care este în general foarte frecventată”, a spus șeriful Grady Judd. Animalul a fost plasat de autorități într-un adăpost pentru animale al biroului șerifului.
Sursă info și foto.